Un alt cuvânt nemţesc ce a intrat direct in vocabularul românesc este “glasvand”. Este vorba despre o închidere transparentă între două spaţii care se poate transforma într-unul atunci când închiderea se desface şi se pliază.
Un astfel de element se găseşte şi la casa lui Aristomene Fotino şi el n-ar trebui să surprindă având în vedere aparatul de acces cu marele panou cu uşi vitrate protejate la interior de obloane pliante (1 a,b).
1 a, b, vedere a glasvandului, din ambele părţi ale sale
Şi totuşi, acest glsvand este surprinzător prin modul în care a fost amplasat şi nu prin execuţia sa. Mai curând ar părea că meşterul tâmplar nu s-a mai putut opri din lucru când a făcut obloanele şi uşile holului şi a făcut încă o piesă în zona salonului. Această impresie rezultă din faptul că tâmplăria este introdusă în cadrul golului dintre salon şi încăperea următoare direct peste ornamentele care au fost făcute, în mod evident, să fie văzute, nicidecum acoperite (2 a,b,c).
2 a,b,c – Detalii ale ancadramentului cu decoraţiile sub formă de pilaştri ornaţi cu stucaturi vopsite
Mai mult, piesele din lemn sunt decupate ca să urmeze produberanţele decoraţiilor din stuc ale ancadramentului golului dintre cele două încăperi (3).
3 – Detaliu cu căptuşeala din lemn a glasvandului care urmăreşte profilatura decorativă a ancadramentului original, ceea ce sugerează destul de clar că iniţial nu fusese prevăzută şi o închidere din lemn a unui gol cu o astfel de decoraţie delicată.
Apoi, după cum am mai spus, partea aceasta de casă aparţine tipologic zonei de serviciu care, deşi decroşată în exterior în loc să fie retrasă faţă de corpul principal al casei, este totuşi foarte clar şi distinct exprimată arhitectural. Deci, golul interior încadrat de decoraţii din stuc sub formă de pilaştri şi accentuat pe zona de buiandrug de decoraţii profilate aplicate şi pictate are sens.
Are însă sens şi decizia de a face închiderea între aceste două spaţii prin introducerea unui glasvand. În acest punct, decizia privind modul de intervenţie de restaurare devine complicată căci glasvandul e suficient de valoros încât să fie menţinut şi restaurat dar o astfel de decizie ar lăsa obturat un alt element valoros al casei, decoraţia bogată şi bine executată a ancadramentului acestui gol ce defineşte spaţiul salonului.
Care este decizia corectă de luat ? Să scoţi glasvandul ca să se revină la situaţia de origine, eliberând golul de trecere cu ancadrament cu stucaturi? Să păstrezi glasvandul la locul său obturând ancadramentul original şi refăcând căptuşeala din lemn ce face racordul sau umplutura? (4 a,b).
Aspecte succesive ale curăţării şi protejării atât a decoraţiilor ancadramentului cât şi a glasvandului în cursul operaţiunilor de consolidare.
Nici în Carta de la Veneţia, regulile de căpătâi ale oricărui arhitect ce intervine asupra unei clădiri istorice, nu găsim o cale clară căci principiile acestei carte spun că toate etapele istorice ar trebui menţinute dar că în cazul în care o etapă considerată mai valoroasă este acoperită de una mai târzie şi mai puţin valoroasă, aceasta din urmă ar putea fi sacrificată (5).
Articolul 11 din Carta de la Veneţia
Formula tehnică în acest caz ar fi introducerea unui element separtor transparent între tâmplărie şi ancadramentul cu stucatură însă un astfel de detaliu ar fi o chestiune de prea mare fineţe şi precizie, prin urmare o chestiune extrem de scumpă. De aceea pot să spun că un astfel de detaliu e rar, unul pe care am avut şansa să-l vad fiind executat într-un hotel de 4 stele dintr-o clădire istorică din laguna Veneţiei, ceea ce spune totul despre o asemenea soluţie tehnică … (6 a,b)
Detaliu deosebit de tehnic atât din punct de vedere al execuţiei şi materialului cât, mai ales, al preciziei montajului prin introducerea unor panouri din sticlă între două coloane din piatră ale unui fost palat baroc veneţian.